Coșmar pentru doi suporteri din America! Au făcut 7.400 de kilometri pentru un meci din Premier League, dar ninsoarea a anulat partida

Coșmar pentru doi suporteri din America! Au făcut 7.400 de kilometri pentru un meci din Premier League, dar ninsoarea a anulat partida
  • Publicat:
  • Actualizat:

Doi suporteri au venit din Statele Unite pentru a urmări partida dintre Burnley și Tottenham, însă meciul a fost anulat după ce ninsoarea a făcut prăpăd în Anglia.

Fanii au călătorit nu mai puțin de 31 de ore și au trăit un adevărat coșmar atunci când au aflat că meciul nu se mai joacă.

Probleme au fost și la Manchester, înainte de duelul lui City cu West Ham. Organizatorii au avut serios de tras pentru ca partida să se dispute, iar repriza a doua a început cu întârziere.

Au călătorit 31 de ore să o vadă pe Tottenham, dar meciul nu s-a mai jucat

Decizia în privința anulării jocului dintre Burnley și Tottenham a fost luată cu mai puțin de o oră înaintea fluierului de start, în condițiile în care mulți dintre fani ajunseseră deja pe stadion. Inclusiv suporterii care au călătorit spre Anglia tocmai din Statele Unite.

Cei doi fani ai lui Tottenham au început călătoria vineri, cu un zbor lung de la Dallas la Londra, iar apoi au luat trenul spre Burnley, sâmbătă.

„Din Dallas în Londra, apoi spre Burnley. 31 de ore, fără somn, doar cafea, biscuţi cu caşcaval şi mai multă cafea. Acestea sunt lucrurile pe care le faci când îţi iubeşti echipa”, au transmis suporterii, într-o postare de pe Twitter.

Cum meciul nu s-a mai disputat, suporterii lui Tottenham au încercat să uite repede de necaz și au poposit într-un pub aflat în Burnley, așa cum au ținut să sublinieze și pe rețelele de socializare.

Preluată la începutul lunii noiembrie de Antonio Conte, Tottenham s-a făcut de râs în Conference League și tremură pentru calificare, după ce a pierdut cu 1-2 în fața anonimilor de la Mura.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×